Simona Halep, locul 3 WTA, s-a retras de la turneul de categorie WTA 250 de la Bad Homburg, cu premii de 235.000 de dolari, au anunţat organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jucătoarea română a luat această decizie după ce a constatat că nu este total refăcută după accidentarea suferită la Roma. Ea nu a participat nici la conferinţa de presă programată sâmbătă, înaintea turneului care trebuie să înceapă luni.

Halep a suferit o ruptură musculară la gamba stângă, la 12 mai, în meciul din primul tur al turneului de la Roma, disputat cu germana Angelique Kerber. Din acest motiv, românca a ratat participarea la French Open, al doilea grand slam al anului.

Ea îşi propusese să debuteze în sezonul pe iarbă în Germania, unde a ajuns în această săptămână şi a început antrenamentele, şi apoi să participe la turneul de la Wimbledon, la care este deţinătoarea trofeului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.