Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a câştigat, miercuri, primul meci disputat după finala de la Australian Open, cu scorul de 6-3, 6-0, cu rusoaica Ekaterina Makarova, locul 36 WTA, în turul al doilea al turneului de categorie Premier 5 de Doha.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Simona Halep: Nu sunt într-o stare perfectă, dar sunt aproape

Halep a jucat primul meci oficial în echipament Nike, după ce a semnat un contract de sponsorizare cu producătorul american: şapcă roz pal, tricou roz pal, cu dungă neagră pe umeri şi pe părţile laterale ale corpului, pantaloni scurţi de aceeaşi culoare, încălăminte roz pal cu negru. Şi se poate spune că noua ţinută i-a purtat noroc româncei, însă Simona Halep îşi "face" norocul printr-un joc bun.

Ea a abordat mai devensiv partida aceasta decât a făcut-o la Australian Open, dar a controlat întâlnirea prin mingile bine trimise în profunzime şi către marginile terenului, dar şi prin schimbări de direcţie derutante. Singurele sincope din buna ei evoluţie au apărut când serviciul, mai ales primul, nu a fost la înălţime, iar atunci Makarova a penalizat-o prin retururi în forţă. Din fericire pentru fostul lider WTA, astfel de momente au fost puţine, doar în finalul setului secund. 

Înaltă de 1,8 metri, stângace, Makarova a abordat ofensiv meciul cu Simona Halep. Rusoaica a dat tare în minge, dar a alternat momentele bune, cu numeroase greşeli neforţate. În cele din urmă, Halep s-a impus fără probleme, fără a se întrebuinţa foarte mult şi fără a acuza probleme la glezna accdidentată la Melbourne.

Simona Halep a reuşit break-ul în al doilea ghem al setului I, apoi l-a "dublat" în al şaselea, ducând scorul la 5-1. Profitând de o scădere a nivelului serviciului Simonei Halep, Makarova a făcut rebreak, apoi s-a apropiat la 3-5. Touşi românca a închis setul, după ce a salvat o minge de break, scor 6-3, după 41 de minute.

Halep a reuşit un "bagel" în setul al doilea, pe care l-a început cu un break, punând capăt partidei după 6-0 şi după 72 de minute.

În faza următoare, Halep va evolua cu sportiva letonă Anastasija Sevastova, locul 15 WTA şi cap de serie numrăul 13, care a trecut, tot miercuri, cu socrul de 6-4, 6-1, de japoneza Naomi Osaka, locul 51 WTA, venită din calificări.

La Doha va fi cea de-a noua întâlnire Halep - Sevastova, românca fiind în avantaj, scor 5-3. Halep a câştigat utimele patru partide, în câte două seturi, serie începută cu 6-0, 6-0, în finala turneului de la Bucureşti (2016) şi încheiată în august 2017, cu 6-4, 6-3, în optimi, la Cincinnati.

Calificarea în turul al treilea al Qatar Open este recompensată cu un premiu în valoare de 33.750 de dolari şi cu 105 puncte WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.