Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 6, a învins-o, duminică, pe japoneza Misaki Doi, locul WTA, cu scorul de 6-0, 6-3, şi s-a calificat în turul al doilea al turneului Premier Mandatory organizat de Ion Ţiriac, Madrid Open.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu un serviciu foarte bun, cu lovitura sa necruţătoarea de rever, Halep a jucat exact în prima parte a meciului. Ea a greşit puţin, a făcut puncte şi a dominat-o pe tenacea ei adversară. În primele opt ghemuri, Doi nu a putut opune rezistenţă jocului precis al româncei.

La 6-0 (după 23 de minute) şi 2-0, evoluţia bună a jucătoarei române s-a blocat, ea a greşit din ce în ce mai mult şi a readus-o, astfel, în joc pe japoneză, care a câştigat trei ghemuri la rând. 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Antrenorul Darren Cahill a intrat pe teren şi a ajutat-o pe Halep cu sfaturile sale să iasă din impas. Românca a pus capăt "penei de curent" şi a câştigat din nou patru ghemuri la rând, terminând meciului după 59 de minute.

"A fost un meci bun, un bun început pentru mine. Primul set a fost rapid, am început bine pentru că am fost încrezătoare şi m-am antrenat foarte bine în ultimele zile aici. În setul al doilea, a început să lovească mai repede şi eu am lovit mai plat decât în startul meciului. A fost bine pentru ea. A trebuit să joc mai mult aşa cum se face pe zgură şi de aceea am câştigat. A fost un pic rece, dar întotdeauna serile sunt răcoroase aici. Dar a fost ok, am jucat bine şi a fost o zi bună pentru mine", a spus Halep, potrivit site-ului oficial WTA.

În faza următoare, Halep o va întâlni pe jucătoarea italiană Karin Knapp, locul 72 WTA, care a învins-o cu scorul de 4-6, 6-3, 6-2, pe rusoaica Margarita Gasparian, locul 48 WTA, într-un meci care a durat puţin peste două ore. Halep şi Knapp s-au întâlnit o dată, anul trecut, în turul I al Australian Open, când jucătoarea din Constanţa a câştigat cu 6-2, 6-3.

Calificarea în manşa a doua a Madrid Open este recompensată cu un premiu de 28.220 de euro şi cu 65 de puncte WTA.

Anul trecut, Halep a pierdut în turul I al competiţiei din capitala Spaniei, scor 6-7 (6), 3-6, în faţa franţuzoaicei Alize Cornet.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.