Simona Halep îşi va prezenta publicului din România trofeul cucerit sâmbătă la Wimbledon, în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Capitalei pe Arena Naţională, miercuri, începând cu ora 19.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accesul publicului va fi gratuit.

"I-am transmis personal doamnei Primar General Gabriela Firea rugămintea ca Primăria să ne pună la dispoziţie Arena Naţională şi logistica necesară organizării acestui eveniment şi am găsit, la fel ca întotdeauna, înţelegerea necesară, drept pentru care îi adresez public mulţumirile Federaţiei Române de Tenis. Sunt convins că iubitorii sportului din Bucureşti şi nu numai vor fi încântaţi să o felicite la scenă deschisă pe marea noastră campioană", a declarat luni preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac.

La evenimentul similar, din 11 iunie 2018, când Simona Halep şi-a prezentat trofeul de la Roland Garros, prezenţa Gabrielei Firea pe Arena Naţională alături de Halep a fost primită cu huiduieli de public. Ulterior, Primarul General a fost nevoită să-şi închidă pagina de Facebook, din cauza criticilor vehemente primite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.