Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, joi, după victoria cu Viktoria Plzen, din Liga Europa, că şi Romario Benzar fumează, nu numai Denis Alibec. Însă Becali a fost foarte mulţumit de evoluţia lui şi de cea a lui Dragoş Nedelcu, dar "oamenii" care i-au "băgat 600.000 de euro în buzunar" au fost Constantin Budescu şi Denis Alibec.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Hai să vedem cine cară pianul, pentru că eu sunt încântat de doi mari jucători, Nedelcu şi Benzar. Părerea mea e că Benzar e unul dintre cei mai mari fundaşi dreapta din Europa. I-am spus aseară: <Romario, te rog frumos, să nu mai pui gura pe ţigară!> Nu fumează în cantonament, dar am auzit că mai trage câte o ţigară în timpul liber. <Te rog, din inimă! În opinia mea, poţi fi unul dintre cei mai mari fundaşi dreapta din Europa.> Şi o demonstrează. Nedelcu e frumuseţe, te încântă, numai când îl vezi cum aleargă, cum deposedează, cum pasează. Budescu şi Alibec sunt jucători valoroşi, care îţi câştigă un meci. Nu arbitrul ne-a câştigat nouă meciul în seara asta, a fost diferenţă mare de valoare. Budescu şi Alibec joacă numai dacă vor. Dacă vor, acum le fac toate poftele. La ora asta, eu am câştigat 600.000 de euro. Oamenii ăştia mi-au băgat 600.000 de euro în buzunar. Mai pot să le spun ceva? Mi-au băgat 600.000 de euro în buzunar, Budescu şi Alibec, mai pot să le spun ceva? Numai că trebuie să câştige meciurile şi în campionat. Dar o să-i întreb când vor să joace în campionat. Dacă ei fac lucrurile astea frumoase şi ne încântă, ce să mai... M-a încântat chiar şi Planici. MM şi Alibec s-au împăcat înainte de meci. MM m-a sunat la pauză şi mi-a spus că s-a împăcat cu Alibec", a declarat Becali, la Digi Sport.

Formaţia FCSB a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa cehă Viktoria Plzen, în prima etapă a grupei G a Ligii Europa. Golurile au fost marcate de Budescu '21 (penalti), '44 şi Alibec '72.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.