Organizatorii Tie Break Tens au anunţat că a opta jucătoare participantă la competiţia din 5 martie, de la Madison Sqaure Garden din New Tork, este chinezoaica Shuai Zhang, locul 33 WTA.
Celelalte şapte jucătoare invitate sunt Sorana Cîrstea, americancele CoCo Vandeweghe, Serena şi Venus Williams, sportiva slovacă Daniela Hantuchova, ucraineanca Elina Svitolina şi franţuzoaica Marion Bartoli.
Tie Break Tens este un scurt turneu, în care meciurile se dispută, în sistem eliminatoriu, începând cu sferturi de finală, până când o jucătoare face zece puncte, cu o margine de două. Premiul ediţiei din acest an este de 250.000 de dolari şi se acordă numai învingătoarei.
În 2017, Simona Halep a câştigat ediţia de la Madrid a Tie Break Tens.




























