Echipa italiană Genoa a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Venezia, în etapa a 25-a din Serie A.
Venezia a venit la Genoa cu Ionuţ Radu titular în poartă, dar goalkeeperul român nu s-a putut opune victoriei gazdelor.
După ce prima repriză s-a încheiat cu scor alb, Genoa s-a impus pe final de meci. Andrea Pinamonti a deschis scorul în minutul 82, pentru ca în minutul 86 Cornet să stabilească rezultatul final, Genoa – Venezia 2-0.
În clasament, Genoa, echipă patronată de Dan Şucu, este pe locul 11, cu 30 de puncte, în timp ce Venezia este penultima, locul 19, cu 16 puncte.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.