Echipa italiană Salernitana a încheiat la egalitate, vineri seară, pe teren propriu, scor 2-2, cu gruparea AC Milan, în etapa a 17-a din Serie A.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oaspeţii au marcat primii pe Stadio Arechi, în minutul 17, când Fikayo Tomori a deschis scorul. Gazdele din Salerno au căutat egalarea şi au încercat poarta lui Maignan, iar în minutul 42 Federico Fazio a reuşit să înscrie pentru 1-1. Salernitana a schimbat din nou tabela în minutul 63, prin Candreva, dar oaspeţii au egalat prin Jovic, în minutul 90+1, şi „lanterna roşie” din Serie A reuşeşte al şaselea său meci egal în actuala ediţie de campionat.

Cu 10 puncte, Salernitana este ultima clasată, în vreme ce Milan are 33 de puncte şi se află pe locul al treilea.

Într-un alt meci al etapei, AC Fiorentina s-a impus cu 1-0 la Monza, printr-un gol al lui Lucas Beltran, în minutul 7. Fiorentina ocupă poziţia a patra, cu 30 de puncte, iar Monza este pe 11, cu 21 de puncte.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.