Echipa italiană Napoli a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia AS Roma, în etapa a 34-a din Serie A.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Napoli a fost o primă repriză fără goluri, echilibrată în prima ei parte şi apoi controlată de gazde, care şi-au dorit să înscrie, dar, în ciuda ocaziilor avute, nu au reuşit să o facă. În cele din urmă cei care au marcat au fost oaspeţii, prin Dybala, în minutul 59, din penalti. Napoli a egalat în minutul 64, prin Olivera, şi a preluat conducerea în minutul 84, dintr-un penalti dictat după consultarea VAR şi transformat de Osimhen. AS Roma a egalat în minutul 89, prin Tammy Abraham, alt gol care a avut nevoie de validarea VAR, şi meciul s-a încheiat la egalitate, 2-2. Napoli e pe locul 8 în Serie A, cu 50 de puncte, în timp ce AS Roma ocupă poziţia a cincea, cu 59 de puncte.

Într-un alt meci al etapei, Atalanta a învins-o pe Empoli cu 2-0. Golurile gazdelor au fost înscrise de Pasalic (min. 42, din penalti) şi Lookman (min. 51). Mijlocaşul român de la Empoli, Răzvan Marin a fost rezervă şi a intrat în joc în minutul 61, în locul lui Grassi.  

Atalanta are 57 de puncte şi se află pe locul 6 în campionat, iar Empoli e pe 17, cu 31 de puncte.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.