Serena Williams va reveni în competiţii în întâlnirea pe care echipa SUA o va disputa, în 10-11 februarie, pe teren propriu, la Asheville, cu Olanda, în turul I al Grupei Mondiale a Cupei federaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din echipa americană vor mai face parte sora Serenei, Venus Williams, locul 5 WTA, şi Coco Vandeweghe, locul 9 WTA, a patra jucătoare urmând a fi anunţată ulterior.

Serena Williams, fost lider WTA, a jucat de nouă ori pentru SUA în FedCup, ultima dată în 2015. În această competiţie, ea este neînvinsă la simplu (13-0) şi a câştigat trei din cele patru meicuri jucate la dublu. În 1999, Serena Williams a câştigat competiţia cu formaţia sa.

Serena Williams, deţinătoarea trofeului, nu a participat la Australian Open, deoarece nu s-a simţit suficient de bine pregătită pentru a evolua la nivelul pe care-l doreşte la primul Grand Slam al anului,

Jucătoarea americană a devenit mamă la 1 septembrie 2017, când a dat naştere unei fetiţe, Alexis Olympia Ohanian, la Centrul Medical St. Mary’s din Palm Beach, Florida. Williams era însărcinată când a câştigat Australian Open, la începutul anului trecut, ultima competiţie la care a participat.

La 30 decembrie, fostul lider WTA  a revenit pe teren la un meci demonstrativ la Abu Dhabi, în care a fost învinsă de letona Jelena Ostapneko, cu scorul de 6-2, 3-6, 10-5.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.