După mai multe amânări, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat, marţi, suspendarea Simonei Halep pentru patru ani ca urmare a unor încălcări în programul antidoping. Suspendarea a fost anunţată a doua zi după ce românca a ieşit din ierarhia WTA

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În luna în care va împlini 32 de ani (la 27 septembrie), Halep a aflat şi că este suspendată patru ani, dar a părăsit şi ierahia WTA, în fruntea căreia s-a aflat 64 de săptămâni.

Campioana de la Wimbledon şi Roland Garros a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat, un stimulator de sânge interzis, la US Open, anul trecut.

"Prima (acuzaţie) se referă la un rezultat analitic negativ (AAF) pentru substanţa interzisă roxadustat la U.S. Open în 2022, efectuat prin teste de urină regulate în timpul competiţiei", a precizat ITIA într-un comunicat.

Halep a negat cu tărie că a luat cu bună ştiinţă substanţa interzisă şi a spus că are dovezi care să arate că mici cantităţi de medicament împotriva anemiei au intrat în organismul ei dintr-un supliment licenţiat care a fost contaminat.

"Tribunalul a acceptat argumentul lui Halep că a luat un supliment contaminat, dar a stabilit că volumul ingerat de jucătoare nu ar fi putut duce la concentraţia de roxadustat găsită în proba pozitivă", spune ITIA.

"Cea de-a doua acuzaţie se referea la nereguli în paşaportul biologic (ABP) al lui Halep", a adăugat ITIA.

Aceasta a precizat că acuzaţia privind ABP a fost, de asemenea, menţinută deoarece trei experţi independenţi au fost unanimi în privinţa faptului că "dopajul probabil" a fost explicaţia pentru neregulile din profilul lui Halep.

Simona Halep poate face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Halep a devenit profesionistă în 2006, debutând pe tabloul principal WTA în 2010, la Andalucia Tennis Experience.

Ea a ajuns în prima sa finală de Grand Slam în 2014, când a pierdut la Roland Garros în faţa Mariei Şarapova.

După ce a pierdut şi finalele de la Roland Garros (2017) şi de la Australian Open (2018), Halep a câştigat în sfârşit primul său turneu major, când a învins-o pe Sloane Stephens la Roland Garros 2018 şi apoi pe Serena Williams pentru a obţine primul titlu la Wimbledon în 2019.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.