Echipa Sepsi Sfântu Gheorghe a învins, sâmbătă seara, la Ploieşti, scor 1-0, formaţia Farul Constanţa, şi a câştigat Supercupa României, primul trofeu al noului sezon fotbalistic intern.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Ploieşti, prima repriză a partidei dintre echipa campioană, Farul, şi câştigătoarea Cupei, Sepsi, a fost săracă în faze de poartă. Adrian Mazilu şi-a reglat şutul în minutul 12, când a tras peste poartă din marginea careului, iar Marius Ştefănescu şi Borza i-au urmat exemplul, trimiţând şuturi care nu au constituit un pericol pentru cei doi portari. În minutul 38, Mihai Bălaşa a ratat şi el poarta, trimiţând peste transversală, la un corner, şi la pauză s-a intrat cu scor egal, 0-0.

Repriza secundă a debutat cu golul din minutul 47 al lui Ion Gheorghe, care a profitat de o centrare a lui Denis Ciobotariu. Covăsnenii au mai trecut odată pe lângă gol în minutul 52, prin Marius Ştefănescu. Farul a replicat prin Enes Sali - şut peste poartă, din careu, însă pentru echipa campioană primul şut pe spaţiul porţii a fost o lovitură liberă a lui Alibec, respinsă de Niczuly în minutul 83.

Pe final nu s-a mai întâmplat nimic notabil şi Sepsi câştigă pentru a doua oară consecutiv Supercupa României, reuşind să cucerească al patrulea trofeu din 2021.

FARUL: Aioani – Kiki (Sîrbu 46), K. Boli, Queiros (Mihai Popescu 62), Borza - Nedelcu, Vînă (Borgnino 46), Artean - Ad. Mazilu (V. Dumitrache 71), Alibec, Sali (Rivaldinho 62). ANTRENOR: Gheorghe Hagi

SEPSI: Niczuly - D. Ciobotariu, M. Bălaşa, Ninaj, Oteliţă (Oroian 69) - N. Păun, J. Rodriguez - M. Ştefănescu (Damaşcan 85), C. Matei (Aganovic 79), Ion Gheorghe (A. Dumitrescu 70) – Safranko (Rondon 79). ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

Cartonaşe galbene: Vînă 25, K. Boli 36, Borgnino 64 / M. Bălaşa 58, Safranko 68, Rondon 82

Arbitri: Andrei Florin Chivulete – Ferencz Tunyogi, Andrei Constantinescu – Sebastian Colţescu

Arbitri VAR: Ovidiu Haţegan – Gabriel Sabin Stroe

Observator: Ioan Costin Toma

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.