Selecţionerul Sebastián Beccacece se desparte de naţionala Ecuadorului după eliminarea din Cupa Mondială

Selecţionerul Sebastián Beccacece se desparte de naţionala Ecuadorului după eliminarea din Cupa Mondială
FOTO: X

Tehnicianul Sebastián Beccacece s-a despărţit de selecţionata Ecuadorului, în urma eliminării echipei de la Cupa Mondială.

Argentinianul în vârstă de 45 de ani a confirmat acest lucru după înfrângerea cu 2-0 suferită marţi seara în faţa gazdei, Mexic.

„Contractul meu trebuie să se încheie odată cu finalul Cupei Mondiale. În ceea ce ne priveşte, plecăm acum”, a declarat Beccacece. „Cred că în vestiar domneşte un spirit de frăţie. Plec cu dragostea, respectul, devotamentul şi admiraţia pe care mi le-au arătat băieţii, acest grup de războinici, echipa naţională a Ecuadorului.”

Beccacece a fost la conducerea echipei timp de doi ani. El a condus Ecuadorul, care participa pentru a cincea oară la Cupa Mondială, în faza eliminatorie pentru a doua oară în istorie, după o victorie memorabilă împotriva Germaniei, de patru ori campioană mondială, în faza grupelor.

După acel meci, Beccacece s-a îndreptat direct spre tribune şi a urcat de pe teren pentru a-şi îmbrăţişa soţia şi pe ceilalţi apropiaţi, în timp ce suporterii îmbrăcaţi în galben din jurul său îl băteau pe spate, iar zeci de mii de oameni din jurul stadionului săreau şi ovaţionau.

„Când am pornit în această călătorie, nu existau prea multe speranţe, nu se aştepta nimeni ca noi să ajungem până aici. Dar am reuşit, am depăşit anumite aşteptări”, a spus Beccacece. „Însă nu am putut egala această performanţă.”

„Am construit o moştenire frumoasă şi a trebuit să parcurgem această călătorie cu demnitate, onestitate şi transparenţă”, a spus Beccacece. „Am atins obiectivele pe care ni le-am propus până astăzi, iar acum staff-ul tehnic va trebui să găsească o altă cale.”

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră