Şase echipaje vor reprezenta România la Campionatul Mondial de canotaj, care începe duminică la Sarasota (SUA).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Rezultatele foarte bune obţinute de canotorii noştri în acest an ne dau speranţe că putem să ne confirmăm valoarea la nivel internaţional. Îmi doresc să aducem din SUA nu doar cât mai multe medalii, dar şi bucuria împărtăşită cu cei care iubesc şi susţin canotajul românesc”, a declarat preşedintele FR Canotaj, Elisabeta Lipă, înaintea începerii competiţiei.

Duminică, în prima zi a calificărilor, vor intra în concurs echipajele dublu rame masculin şi dublu vâsle categoria uşoară feminin, urmând ca luni să concureze echipajele patru rame feminin şi dublu vâsle masculine, iar marţi cele de opt masculin şi opt feminin.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

La precedenta ediţie a Campionatului Mondial, în 2015, cea mai bună performanţă a României a fost locul 7.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.