Tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Roberto De Zerbi, şi staful său au părăsit Kievul cu trenul, dar încă sunt în Ucraina, informează Football Italia.
Spre deosebire de staful tehnic, unul dintre jucătorii echipei Şahtior, brazilianul David Neres, a reuşit să părăsească ţara şi duminică a ajuns la Bucureşti, scrie Belga.
De la Bucureşti, Neres vrea să plece cu avionul în Brazilia.
De Zerbi şi staful său ar urma să iasă din Ucraina în această seară.




























