Antrenorul naţionalei de handbal feminin a României, suedezul Tomas Ryde, a declarat, miercuri, la reunirea reprezentativei de la Cluj-Napoca, într-un stagiu de câteva zile, că şansele de a o avea la Campionatul Mondial pe căpitanul Cristina Neagu sunt ”sub 20 la sută”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Naţionala feminină de handbal a României s-a reunit la BT Arena pentru un stagiu de pregătire centralizată în vederea participării la Campionatul Mondial din Japonia, din luna decembrie.

Marea absentă este Cristina Neagu, aflată în continuare în plină recuperare după ruptura de ligament încrucişat anterior suferită în meciul cu Ungaria de la Campionatul European de anul trecut, iar veştile privind revenirea sa pe teren nu sunt prea bune.

”Genunchiul ei e încă slăbit şi are dureri. A început uşor pregătirea, dar apar tot timpul dureri. A făcut câteva investigaţii suplimentare în Austria, însă nu e uşor de aflat cauza durerilor. Săptămâna trecută s-a simţit mai bine, dar trebuie să o luăm treptat şi cu grijă. Când eram la club, la CSM, se aştepta se revină să joace la final de august, apoi s-a prelungit termenul pe finalul lunii septembrie, iar acum e deja octombrie şi nu avem schimbări majore în bine, genunchiul dă semne de slăbiciune permanent în timpul antrenamentelor. Este foarte supărată din această cauză, cred că ar trebui să se relaxeze mai mult mental. Îşi doreşte foarte mult să revină şi sunt convins că îi este foarte greu în această perioadă. În acest moment sunt şanse sub 20 la sută să o avem la Campionatul Mondial din Japonia. De aceea eu pregătesc echipa fără ea, pentru că important să fac asta”, a declarat antrenorul Tomas Ryde, după reunirea de miercuri.

Şi jucătoarele din lot simt absenţa Cristinei Neagu.

”O aşteptăm pe Cristina. Ne dorim ca în ultimul cantonament din noiembrie să fie prezentă şi aptă de joc. Ne dorim să mergem cu ea împreună, ca şi lider şi căpitan al acestei echipe”, a spus Cristina Laslo, de la Corona Braşov.

Antrenorul suedez a făcut referiri şi la componenţa naţionalei pentru CM din Japonia, punând accent pe lipsa de experinţă a lotului vizat.

”Iubitorii de handbal din România trebuie să ştie că aceasta este poate cea mai lipsită de experienţă echipă din ultima perioadă. Melinda Geiger şi Paula Ungureanu s-au retras, Eliza Buceschi abia ce a revenit după o accidentare, Cristina Neagu se află în recuperare, deci echipa este lipsită de experienţa acestor jucătoare. Dar, îmi doresc să creez o echipă care să aibă energie, să fie puternică, să creadă în forţele ei. Avem susţinerea fanilor şi împreună putem obţine mult”, a conchis tehnicianul.

Campionatul Mondial de Handbal din Japonia se va desfăşura în perioada 30 noiembrie – 15 decembrie, iar România a fost repartizată în grupa C, alături de Spania, Ungaria şi Muntenegru.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.