Echipa Portugaliei, care va întâlni Turcia în barajul pentru Cupa Mondială, nu se va putea baza pe serviciile lui Ruben Neves, accidentat în weekend la meciul formaţiei Wolverhampton, pierdut, scor 2-3, cu Leeds, din campionatul Angliei.
Vitinha de la FC Porto, în vârstă de 22 de ani, a fost convocat în permieră la naţionala mare a Portugaliei, în locul lui Neves.
Portugalia va întâlni Turcia joi, la Porto, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială. În cazul unui succes, Portugalia va evolua la 29 martie, pe stadionul Dragao, cu învingătoarea semifinalei dintre Italia şi Macedonia de Nord.




























