Fundaşul echipei naţionale a României, Romario Benzar, a declarat, duminică, după remiza cu Danemarca, scor 0-0, că este puţin frustrat, dar a menţionat că încă mai crede în calificarea la Cupa Mondială din 2018.
"Sunt puţin frustrat. Dacă am fi marcat în prima repriză, altfel se juca meciul. În partea secundă au venit peste noi, am căzut puţin fizic. Am pregătit acest sistem toată săptămâna, eu cred că ne-am descurcat bine. Am venit cu centrări în prima parte, am pus presiune. Cred în calificare, atâta timp cât mai există şanse", a spus Benzar, conform digisport.ro.
Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, duminică, pe Cluj Arena, în compania naţionalei Danemarcei, în preliminariile Cupei Mondiale 2018.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.