Naţionalele de handbal feminin ale României, loturile A şi B, Serbiei şi Rusiei se vor înfrunta, în 23 şi 24 noiembrie, la Bucureşti, la Trofeul Carpaţi 2018, ultimul test înaintea participării la Campionatul European din Franţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit FR Handbal, în 23 noiembrie se vor juca partidele România B – Serbia (ora 16.00) şi România – Rusia (18.30), iar în 24 noiembrie, de la aceleaşi ore, vor avea loc finala mică, între învinsele din prima zi, respectiv finala mare a Trofeului Carpaţi, între învingătoarele din primele două partide.

Biletele pentru cele patru meciuri de la Sala Polivalentă s-au pus deja în vânzare.

Loturile A şi B tricolore vor include 28 de jucătoare, convocate de selecţionerul Martin Ambros.

Trofeul Carpaţi este ultimul test pentru echipa României înaintea participării la Campionatul European din Franţa, care va debuta în 29 noiembrie, la Nancy, cu meciul dintre Franţa şi Rusia (ora 22.00, ora României).

Competiţia se desfăşoară în patru oraşe – Nantes, Nancy, Montbéliard şi Brest, cu fazele superioare programate la Nantes şi Nancy, respectiv cu finala la Paris AccorHotels Arena, în 16 decembrie. În total, 47 de meciuri.

Naţionala României va evolua în grupa D, începând cu 1 decembrie, cu Norvegia, Germania şi Cehia.

România va mai fi reprezentată la CE2018 şi de cuplul de arbitre Cristina Năstase şi Simona Raluca Stancu.

Partidele de la Trofeul Carpaţi şi de la Campionatul European vor fi transmise de TVR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.