Delegaţia României a încheiat pe locul 29 în clasamentul pe medalii la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), care s-a desfăşurat la Gyor (Ungaria), informează site-ul oficial al COSR.
România a câştigat cinci medalii de argint şi trei de bronz.
Cele cinci medalii de argint au fost obţinute de echipa de handbal feminin, de atletul Cristian Gabriel Voicu (800 metri), de tenismenul Nicholas David Ionel (simplu), de gimnasta Denisa Maria Golgotă (sărituri) şi de judoka Ramona Florina Micula (52 kilograme).
Medaliile de bronz au fost cucerite de judoka George Eduard Şerban (90 kilograme), de atleta Andreea Raisa Hojda (800 metri) şi de înotătoarea Ana Iulia Dascăl (100 metri liber).
Pe lângă medalii, delegaţia României a mai obţinut două locuri 4, şapte locuri 5 şi trei locuri 6.




























