Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă, duminică, la Stavanger, de campioana mondială Norvegia, cu scorul de 27-17 (12-8), într-un meci contând pentru grupa 1 a preliminariilor CE din 2016, antrenorul tricolorelor, Tomas Ryde, luând decizia de a menaja mai multe jucătoare de bază în vederea turneului preolimpic, din 18-20 martie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marcatoarele echipei României au fost Vizitiu 6 goluri, Zamfirescu 3, Chintoan 2, Chiper 2, Brădeanu 1, Perianu 1, Manea 1, Tănăsie 1, iar pentru Norvegia au înscris Loke 7 goluri, Kurtovici 6, Mork 4, Kristiansen 3, Herrem 3, Solberg 2, Aune 2 goluri.

În pofida înfrângerii, Patricia Vizitiu a fost declarată jucătoarea meciului.

În cealaltă partidă din grupa 1, Belarus a câştigat, tot duminică, pe teren propriu, în faţa Lituaniei, scor 38-35 (18-15).

După patru etape, liderul grupei 1 este Norvegia, cu 6 puncte, urmată de România, tot cu 6, Belarus 4 şi Lituania 0 puncte.

În urmă cu cinci zile, la Cluj-Napoca, în meciul tur dintre cele două echipe, tricolorele, aflate atunci în formulă completă, s-au impus, cu scorul de 25-20 (16-9), succesul în faţa nordicelor fiind primul obţinut după 15 ani.

În partida de la Stavanger însă, antrenorul Tomas Ryde a decis să menajeze mai multe jucătoare de bază, având în vedere că între 18-20 martie România participă la turneul preolimpic de la Aarhus, în Danemarca, cu ţara gazdă, Uruguay şi Muntenegru. Primele două clasate se vor califica la JO de la Rio.

Înaintea participării la turneul preolimpic, naţionala României va face o ”escală” la Kristianstad, unde va disputa o partidă amicală cu reprezentativa Suediei, în 15 martie.

În preliminariile CE din 2016 ultimele meciuri sunt programate astfel: Belarus - Norvegia, Lituania - România (în 1-2 iunie), respectiv Norvegia - Lituania şi România - Belarus (4-5 iunie). Primele două clasate se vor califica la turneul final al Campionatului European din acest an, găzduit de Suedia, între 4-18 decembrie. Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc în 10 iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.