Roland-Garros: "E ca şi cum ai juca în Germania nazistă", spune sportiva ucraineană Oliynykova referindu-se la faptul că o va înfrunta pe rusoaica Shnaider

Roland-Garros: "E ca şi cum ai juca în Germania nazistă", spune sportiva ucraineană Oliynykova referindu-se la faptul că o va înfrunta pe rusoaica Shnaider
FOTO: X

Aşa cum se întâmplă de patru ani, tema războiului din Ucraina revine frecvent în conferinţele de presă de la turneul de la Roland Garros. Iar anul acesta, în mod special, jucătoarele ucrainene strălucesc pe terenurile de la Paris. Patru dintre ele au ajuns în turul al treilea. Oleksandra Oliynykova o va înfrunta pe rusoaica Diana Shnaider şi se prefigurează momente tensionate, relatează Le Figaro.

Jucătoarea ucraineană nu o agreează deloc pe viitoarea sa adversară. Cu ajutorul unor fotografii, ea a demonstrat că jucătoarea clasată pe locul 25 mondial a participat la începutul anului la un turneu de tenis finanţat de Gazprom, gigantul rus din domeniul gazelor naturale, acuzat că finanţează armata rusă şi strâns legat de Vladimir Putin.

"Ceea ce este grav este faptul că meciul va avea loc pentru că Diana Shnaider este o persoană care a participat la un turneu Gazprom. [...] Gazprom este o companie care finanţează crime de război. Cred că este acelaşi lucru ca şi cum ai juca în Germania nazistă alături de ofiţeri ai Gestapo-ului într-un turneu organizat de compania care a construit Auschwitz. Pentru mine nu există nicio diferenţă".

Pentru a sublinia şi mai mult acest lucru, Oliynykova a arătat fotografii pro-ruse la care Diana Shnaider a dat "like". "Toată lumea tace în legătură cu ceea ce a făcut această persoană. E o nebunie. Ea dă "like" la postările de propagandă rusă. Iată nişte capturi de ecran. Aşadar, da, sunt o persoană care suferă. Casa mea este atacată, este atacată cu banii de la Gazprom. Ei plătesc pentru asta şi pentru dronele care îmi atacă oraşul. Deci, este cu adevărat important să ştim cine loveşte cel mai puternic cu forehand-ul mâine? Sau trebuie să continuăm să ignorăm lucruri de genul acesta aici?"

În primul tur, conaţionala sa, Marta Kostyuk, a declarat cu lacrimi în ochi că a fost unul dintre cele mai grele meciuri din viaţa ei, după ce a aflat că o rachetă rusă a distrus un bloc la doar o sută de metri de casa părinţilor ei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră