Tenismenul elveţian, locul 9 ATP, a anunţat, marţi, că nu va evolua la turneul de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Din păcate, în timpul sezonului de iarbă, am suferit din nou o problemă la genunchi şi am acceptat că trebuie să mă retrag de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Sunt foarte dezamăgit, deoarece a fost o onoare şi un punct culminant al carierei mele de fiecare dată când am reprezentat Elveţia. Am început deja recuperarea în speranţa de a reveni în circuit mai târziu, în această vară. Îi doresc multă noroc întregii echipe elveţiene şi o voi încuraja cu putere de la distanţă. Ca întotdeauna, Hopp Schwiz!", a scris, marţi, pe reţelele de socializare, Federer, vicecampion olimpic în 2012, la Londra.

Roger Federer, cap de serie numărul 6, a fost eliminat de polonezul Hubert Hurkacz, cap de serie numărul 14, în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon.

Cu puţine meciuri disputate după accidentarea suferită la genunchi în ianuarie 2020, Federer, de opt ori campion la Wimbledon, a fost întrecut în trei seturi, 6-3, 7-6 (4), 6-0, după un meci de o oră şi 48 de minute.

Elveţianul va împlini 40 de ani la 8 august, ziua în care se închid Jocurile Olimpice de la Tokyo.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.