Fostul jucător brazilian Rivaldo a declarat, joi seară, că a fost în vestiarul echipei Dinamo înainte de meciul cu Athletic Bilbao şi le-a transmis fotbaliştilor să fie curajoşi, să demonstreze că vor să obţină un rezultat mare. El a precizat că este extrem de încântat că fiul său, Rivaldinho, a marcat un gol frumos.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A fost un meci bun, Dinamo a reuşit să obţină egalul, calificarea încă se joacă. Înainte de meci am fost la vestiar, am discutat cu jucătorii, jocul a fost bun. Fiul meu a marcat un gol frumos. Sunt foarte mulţumit că am venit aici, că fiul meu a marcat. Le-am spus jucătorilor în vestiar că Athletic este o echipă mare, trebuie respectată, dar că trebuie să demonstreze că sunt mari jucători şi vor să obţină un mare rezultat, le-am spus că trebuie să aibă curaj. Imediat după gol am sunat-o pe fiica mea din Portugalia, să-i spun că fratele ei a marcat", a spus Rivaldo.

Întrebat dacă fanii dinamovişti se pot asemăna cu alţii de la echipele pe la care a jucat, Rivaldo a spus că aceştia sunt asemănători celor de la Olympiakos Pireu, din Grecia.

Echipa Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate, joi, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu formaţia spaniolă Athletic Bilbao, în prima manşă a turului trei preliminar. Rivaldinho a înscris cu un şut la vinclu de la 30 de metri sub privirile tatălui său, Rivaldo, prezent pe Arena Naţională.

Athletic Bilbao a deschis scorul prin Laporte, în minutul 21, Dinamo Bucureşti reuşind egalarea prin Rivaldinho, în minutul 54.

Partida retur se va disputa la 3 august, la Bilbao.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.