Fundaşul Ricardo Grigore a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că Dinamo are mare nevoie de cele trei puncte la meciul cu FC Botoşani, din etapa a XXIV-a a Ligii I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ne aşteaptă un meci greu în faţa celor de la FC Botoşani, avem mare nevoie de toate cele trei puncte şi sperăm să facem o partidă bună mâine seară. Nu mai calculăm, ne gândim să luăm fiecare meci în parte, avem nevoie de victorii, şi la final vom vedea ce se va întâmpla. Ştim ce joacă cei de la FC Botoşani am făcut analiza şi vom vedea mâine seară. Mă bucur foarte mult că nea Mircea Rednic are încredere în mine, sper să nu dezamăgesc şi să rămân titular şi om de bază ale echipei şi de la anul să intrăm în play-off şi să ne batem la campionat. Am câştigat încrederea prin evoluţiile mele, prin seriozitatea de la antrenament şi prin evoluţiile din teren. Nu îmi e teamă de nimeni. Mi-aş dori să ajung ca Radu Ştefan este un jucător foarte bun, a plecat de aici de la Dinamo şi aş vrea să-i urmez cariera. Eram copil eram junior când juca aici. Este foarte bine că nu am primit gol în primele două meciuri sper să rămână la fel şi pe viitor pentru că avem golaveraj negativ şi asta nu este deloc în regulă", a declarat Grigore.

Dinamo întâlneşte FC Botoşani, duminică, pe teren propriu, de la ora 20.00, în etapa a XXIV-a a Ligii I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.