Reprezentativa de futsal a României debutează, miercuri, contra Portugaliei, în grupa C de la Campionatul European din Slovenia, meciul urmând să aibă loc de la ora 19.00, şi va transmis de Pro X.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lusitanii ocupă locul 7 în ierarhia mondială, în timp ce România se află pe 23.

Din grupa României mai face parte şi Ucraina. Partida contra acestei reprezentative este programată vineri, de la ora locală 20.45 (21.45 - ora României).

Primele două echipe vor merge mai departe în sferturile de finală.

România a fost prezentă până acum de trei ori la Campionatul European, în 2007 - Portugalia (locul 6), 2012 - Croaţia (locul 7) şi 2014 - Belgia (locul 6).

Lotul României pentru turneul final este format din: Vlad Iancu (Informatica Timişoara), Petrişor Toniţa (Autobergamo Deva) - portari; Robert Florin Matei, Cristian Matei, Adrian Pânzaru, Paulo Ferreira, Mimi Stoica, Alpar Csoma, Florin Ignat (toţi Autobergamo Deva), Savio Valadares, Felipe Oliveira (Informatica Timişoara), Szőcs László (FK Odorheiu Secuiesc), Octavian Cireş (CS United Galaţi), Emil Răducu (Luxol - Malta).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.