Căpitanul naţionalei de baschet, Vlad Moldoveanu, a încheiat primul său sezon la profesionişti, în România, devenind pentru a treia oară campion, cu U BT Cluj, după distincţiile similare obţinute în Estonia şi Polonia. El a vorbit pentru News.ro despre aceste experienţe, dar şi despre viaţa sa de familie, alături de soţia americană Krysta, cei doi băieţi – Dominic şi Daniel, precum şi despre aşteptatul Eurobasket2017, care va derula o grupă şi la Cluj.
La cei 29 de ani împliniţi în luna februarie, Vlad Moldoveanu se poate considera deja un om împlinit. Realizat nu doar în lumea baschetului, unde a adunat trofee peste trofee, a jucat peste Ocean, dar şi în Euroligă şi Eurocup, cât mai ales în viaţa personală. Campion al Estoniei, Poloniei şi României, Vlad este şi căpitanul naţionalei tricolore, care va juca, între 31 august şi 8 septembrie, în Grupa C a Eurobasket, la Cluj-Napoca.
Toate realizările sale baschetbalistice din Europa, unde a revenit în 2011, au avut însă un suport extraordinar din partea familiei sale. Pe Krysta, soţia lui, a cunoscut-o în 2009, când se muta de la George Mason University la American University.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
”Eu am mers la American University de la George Mason, iar ea venea de la Louisiana Tech. Ne-am cunoscut în acea vară, dar lucrurile au devenit mai serioase în primăvara următoare. În 2012 ne-am căsătorit”, povesteşte Vlad.
Un an mai târziu se năştea Dominic James, iar după alţi doi ani venea pe lume fratele lui, Daniel James, ambii copii având dublă cetăţenie, română şi americană. Un al treilea băiat va întregi familia lui Vlad Moldoveanu spre finalul acestui an.
”Pe băieţi îi cheamă şi James, în onoarea tatălui Krystei. Celui de-al treilea încă nu ne-am decis ce nume îi vom da. De fiecare dată am fost pregătiţi cu nume de fetiţe, ştiam ce îmi place mie, ce îi place Krystei, dar au fost băieţi. Aşa că o luăm de la capăt cu numele. Am şi zis că după trei băieţi, ajunge. Ne-ar fi plăcut să avem şi o fetiţă”, explică baschetbalistul zâmbind.
Krysta şi băieţii îi sunt alături tot timpul. Când au luat decizia de a reveni în Europa, Krysta l-a însoţit fără rezerve. ”Pentru Krysta cred că a fost mai greu. Ea a renunţat la cariera de doctor pentru a fi alături de mine, pentru a ne întemeia o familie. Cred că aşa este o relaţie sănătoasă, să fim împreună. Apoi au venit copiii şi, oriunde am jucat, am fost tot timpul împreună. Deja au fost atâtea locuri, chiar vorbeam cu Krysta despre asta, că nu putem spune unde e acasă. Să fii tot pe drumuri, tot în chirii, să nu ai casa ta, locul tău, te afectează la un moment dat. Şi nu e vorba doar de casă, ci şi de oameni, de prieteni, de comunitatea din care faci parte. Cum se spune, ne lipseşte cuibul. Familia depinde întotdeauna de echipa pe care o ai, unde joci. Ne-am simţit foarte bine la Tallinn în Estonia, la Stelmet în Polonia, pentru că majoritatea jucătorilor erau cu familiile, aveau copii, era o comunitate, iar asta e foarte important, pentru că primul contact al familiei tale e cu soţiile şi familiile celorlalţi jucători”, povesteşte Vlad.
Revenirea în România, unde ajungea înainte doar în vacanţe sau la convocările naţionalei, a fost un pas important. De ce a acceptat acum, când e la apogeul carierei şi avea multe alte oferte din Europa? ”Mi-am dorit mult să fiu în faţa publicului nostru când joc baschet la nivel bun, nu în prag de retragere. Nu aş fi vrut să vin la 34 de ani şi să câştig un titlu în ţara mea pe barba jucătorilor străini. Pe de altă parte şi proiectul celor de la Cluj m-a convins”, a explicat sportivul.
Krysta şi băieţii au fost alături de el şi la Cluj, unde a semnat în 2016 cu U Banca Transilvania, şi cu care a devenit nu doar campion, ci şi câştigător al Cupei României şi al Supercupei.
”Ne-a plăcut Clujul, e un oraş mare, toată lumea vorbeşte engleză, sunt mulţi străini. Sigur că sunt plusuri şi minusuri, dar aşa e peste tot. Am reuşit să vizităm împrejurimile, Salina Turda, zona Hunedoarei, noi tot timpul facem asta când avem liber. Ne urcăm în maşină şi pornim în explorare. Copiilor le-a plăcut, i-am îndrumat spre cât mai multe experienţe, de la joacă în parc şi până la joacă cu animale sau călătoria cu tramvaiul. Au fost încântaţi. Krysta şi-ar dori să stea la o fermă, să uite de nebunia oraşului, să ai ouă de la găinile tale, animale, linişte. Poate într-o zi se va întâmpla şi asta”, spune sportivul.
Regretă cumva că nu au putut explora Clujul şi fără copii, dar recunoaşte că nimic nu mai e ca înainte şi trebuie să-i pună pe ei în prim-plan. ”Dacă eşti ordonat, nu e greu deloc. Uneori renunţi la anumite lucruri, nu ai ce face, dar nu mai poţi fi ca înainte. În echipă se mai iese după meciuri, e normal, dar eu nu sunt cu cluburile, cu barurile. Mă simt prost să stau în club şi să-mi ştiu soţia acasă cu doi copii. Am încercat să le oferim lui Dominic şi Daniel cât mai multe experienţe aici. Cel mare a fost şi la grădiniţă vreo două luni, dar după ce am fost plecaţi la Amsterdam, la fratele Krystei, nu s-a mai arătat încântat, aşa că nu l-am forţat”.
Krysta şi băieţii au fost prezenţi mai tot timpul la meciurile de pe teren propriu ale formaţiei clujene, iar la finalul acestora Dominic şi Daniel nu se dezlipeau din braţele tatălui lor, fiind deja obişnuiţi cu atmosfera din săli. Experienţa acestui sezon în România s-a încheiat pentru Vlad şi familia sa, urmând să plece în SUA cu toţii.
”Joi am programată plecarea la Bologna, la clinica unde se ocupă de umărul meu după accidentare, iar vineri vom face joncţiunea cu toţii la Frankfurt, de unde plecăm spre SUA. Nu vom avea prea mult timp împreună, pentru că în 15 iulie vin la echipa naţională, iar ei vor veni abia peste o lună, în 15 august, pentru meciurile de la Eurobasket. Va trece foarte repede”, spune Vlad.
Atenţia şi sprijinul pe care le acordă familiei sunt drămuite de ani de zile, pentru că are o carieră în baschet, aceasta este meseria lui. Despre sezonul 2016-2017 spune că a fost cel mai greu din toată cariera sa, care a inclus nu doar experienţele de peste Ocean, la St. John College, George Mason University şi American University, ci şi la echipele Benetton Treviso, Le Havre, Kalev/Cramo, Turow Zgorzelec şi Stelmet Zielona Gora.
”Presiunea la Cluj a fost foarte mare, plus că am avut şi accidentarea gravă la umăr, a fost un sezon greu. E infernal să joci în ţara ta, cu toată presiunea pe umerii tăi. Aşteptările erau foarte mari, de la mine, de la antrenorul Mihai Silvăşan, aflat la primul an ca principal, de la echipă... Banca Transilvania a făcut o investiţie uriaşă, fanii aveau şi ei aşteptările lor, Clujul fiind un oraş care respiră baschet, iar toate acestea s-au simţit. Chiar am vorbit pe această temă, a presiunii de a juca în ţara ta, cu mulţi din foştii coechipieri. Presiunea, stresul există. Mă descurc cu ele, ştiu că sunt acolo şi îmi place să mă deconectez de la baschet când se întâmplă aşa. Meditez, citesc, practic yoga. Anul acesta mi-am dat seama cât de mare a fost presiunea pentru că am meditat foarte mult, am simţit nevoia des să mă rup de baschet. Cred că am urmărit doar finala Euroligii şi încă vreo două meciuri tot sezonul. Am învăţat că, cu cât mă gândesc mai mult, cu atât e mai mare presiunea, aşa că am găsit felul meu de a mă deconecta”, explică baschetbalistul care a câştigat cu U BT Cluj primul său titlu în România.
Consideră că a fost un sezon bun, dar şi-ar fi dorit mai mult în FIBA Eurocup, competiţie în care U BT Cluj nu a reuşit calificarea în optimile de finală.
”Campionatul României este aparte faţă de tot ce am întâlnit până acum. E adevărat că echipa noastră, CSM Oradea, poate chiar şi Steaua ar fi în primele patru şi în campionatul Poloniei, de exemplu, dar e prea puţin. Cu doar 10 echipe în liga de la noi, din care 3-4 competitive cu adevărat, e greu să ai un nivel ridicat. Mi-a plăcut mult faza finală a sezonului, genul acesta de meciuri mă stimulează cel mai mult. Ne-am dorit şi am obţinut trofeele. Sincer, de-asta am şi refuzat alte oferte, cu trofeele şi amintirile rămâi când te retragi. Ok, cine e deştept şi cu bani (râde - n.r.). Fiecare trofeu are o poveste specială, e o amintire unică. Uite, la Cluj, e tradiţia cu baia în Someş. În Estonia, când am luat primul titlu al meu, patronul a vrut ca fiecare jucător să plece de la sală cu limuzina lui, cu şampania lui. Acestea sunt amitiri preţioase. Sigur că sunt şi probleme. De exemplu, din Polonia şi acum mai am de luat bani, dar în Italia, Franţa, Estonia nu au fost astfel de probleme, iar la Cluj totul a fost ceas elveţian, cum se spune”, povesteşte căpitanul naţionalei.
Spune că experienţa în România a meritat pentru el, dar dacă era vorba de alt antrenor la Cluj, nu de Mihai Silvăşan, cu care a fost coleg la echipa naţională, nu ar fi venit. ”Cu Silvă ne-am respectat reciproc întotdeauna. Aşa a fost şi acum, inclusiv la formarea echipei. A meritat experienţa în România, chiar dacă au fost şi momente mai grele uneori. Oriunde joci până la urmă te simţi iubit, respectat sau contestat. Unii te iubesc, alţii nu. Ştiu că am şi eu momente pe teren care ar putea enerva, dar am crescut în sistemul american de baschet, unde e care pe care. La final, contează doar cine a câştigat şi ce ai făcut pentru acea victorie”.
Jucătorul în vârstă de 29 de ani a vorbit şi despre fanii echipei clujene, fiind de părere că merită apreciaţi la superlativ după ce întregul sezon le-au fost alături, indiferent de rezultate.
”Le mulţumesc. Ştiu cum e povestea cu Ardealul şi Bucureştiul, unde sunt eu născut, dar nu am resimţit asta. Am avut puţine perioade în care echipa nu a mers, dar ei ne-au fost alături în fiecare moment şi să vezi atâţia fani fericiţi e fantastic. Am învăţat să apreciez fanii, cu bune, cu rele, pentru că mai auzi şi înjurături şi le înţelegi, fiind la tine acasă. Mi-a făcut plăcere să joc în toate sălile din România”.
Vlad Moldoveanu mai are un an de contract cu U BT Cluj, dar evită să vorbească despre viitor, dacă va rămâne sau va urma o altă destinaţie. Spune că acum e momentul să se ocupe de sănătatea sa, să aibă linişte, vacanţă, clipe cu cei dragi, iar când va veni momentul să ia o decizie, o va lua.
”Campionatul în România s-a terminat foarte devreme faţă de alte ţări din Europa. E devreme de vorbit acum de viitorul meu, trebuie să cântăresc totul foarte bine. Pe de altă parte, ne aşteaptă Eurobasket, ne vom concentra mult pe asta, iar apoi voi vedea. A contat mult în decizia mea de a veni la Cluj şi faptul că aici e Eurobasket, iar momentul când ne vom confrunta cu mari echipe din Europa cred că este cel mai mare pas din cariera mea. Trebuie să ne arătăm valoarea, avem un loc al nostru acolo şi sper să ne iasă. Pentru că dacă ne va ieşi, cei care şi acum spun că am ajuns la Eurobasket doar pentru că găzduim grupa vor fi obligaţi să schimbe discursul”, consideră extrema de forţă a naţionalei (2.06 metri).
Vlad Moldoveanu îşi doreşte enorm ca fanii români să fie alături de reprezentativă, la meciurile din grupa C, din 31 august – 8 septembrie, de la Cluj-Napoca. El spune că atunci nu mai trebuie să existe orgolii, ci trebuie ca ”toţi să fie pentru unul şi unul pentru toţi”.
”Ne pot şi fluiera dacă aşa vor simţi, dar să ne fie alături în momentele grele. Vom întâlni mari adversari, poate ei, la experienţa lor, nu vor resimţi presiunea sălii, dar pe noi ne va ajuta enorm. Sper să fim împreună cu toţii pentru România”, a încheiat Vlad Moldoveanu.
Cariera internaţionalului român a inclus, în ordine, Colegiul St. John (2004-2007), George Mason University (2007-2009), American University (2009-2011), iar în Europa, Benetton Treviso (2011-2012), Le Havre (2012-2013), Kalev/Cramo (2013-2014, campion al Estoniei, a jucat în Eurocup), PGE Turow Zgorzelec (2014-2015) şi Stelmet Zielona Gora (2015-2016), cu care a jucat şi în Eurocup, respectiv Euroligă. Cu Turow Zgorzelec a câştigat Supercupa Poloniei, iar cu Stelmet Zielona Gora a cucerit titlul în 2016 şi Supercupa, pentru a doua oară. Cu U BT Cluj a câştigat titlul, Cupa României şi Supercupa, evoluând şi în Eurocup.
Şi-a dorit enorm să ajungă în NBA, cu atât mai mult cu cât a avut sezoane excelente în NCAA, dar nu a fost draftat în 2011, astfel că s-a întors în Europa.
La nivelul echipelor naţionale, Vlad Moldoveanu a evoluat încă de la U14, reuşind, în 2006, cu reprezentativa U18 calificarea în prima divizie valorică europeană, după turneul final de la Sibiu, unde a fost declarat MVP.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
