Florin Pavel, un jucător român de cricket, care practică acest sport de doar opt ani, face furori printre specialiştii acestui sport, dar şi în mass-media internaţională, inclusiv pe CNN, graţie abilităţilor sale incredibile. ”Nu ştiu dacă aruncarea mea e frumoasă, dar iubesc cricketul”, spune Florin, care a jucat cu Cricket Club Cluj la ultimul turneu nerefăcut complet după o fractură la un picior.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În timp ce în România puţinii pasionaţi de cricket, sport urmărit la nivel mondial de zeci de milioane de fani, se poate să nici nu fi auzit de Shane Warne sau Jofra Archer, un jucător de la Cluj, preşedinte al Cricket Club Cluj, Florin Pavel, a atras atenţia în aceste zile în mediul online, dar şi în presa internaţională.

Motivul: stilul său original de bowling (aruncarea mingii de cricket).

Miercuri, CNN a relatat despre povestea sa, titrând că are 40 de ani şi este bodyguard profesionist, iar apoi a citat mai multe personalităţi din lumea cricketului, care s-au arătat fascinate de abilitatea jucătorului român – legenda australiană Shane Warne, fostul antrenor al Australiei, Darren Lehmann, sau foşti jucători ai Angliei, între care Dimi Mascarenhas şi Graham Onions.

Cluj Cricket Club a jucat mai multe meciuri în Liga Europeană (ECL) în Spania, iar stilul său de joc a făcut senzaţie.

Declaraţia lui Florin după meci a devenit rapid virală, iar complimentele au început să curgă.

”Poate că unii pot spune că aruncarea (bowling) mea nu este foarte frumoasă sau foarte eficientă, dar la sfârşitul zilei mie nu îmi pasă, pentru că eu iubesc jocul de cricket în întregul lui”, a spus Florin.

Mascarenhas sau Lehmann s-au numărat printre cei care au comentat pe reţelele sociale stilul jucătorului român.

”Ar trebui privit ca o sărbătoare a jocului de cricket şi o realizare uimitoare pentru un jucător născut şi crescut într-o ţară fără o tradiţie majoră în cricket”, au spus Mascarenhas şi Lehmann.

Despre performanţele lui Florin Pavel a vorbit, pentru News.ro, preşedintele Federaţiei Române de Cricket, Gabriel Marin.

”Lăudabil este faptul că un jucător român, Florin Pavel, reuşeşte să cucerească inimile sportivilor de cricket din întreaga lume, deşi provine dintr-o ţară unde cricketul este abia la început de drum. Nu vrem să fim rezervaţi în a-l aprecia pe Florin pentru acest moment special din cariera lui sportivă şi îi ţinem pumnii să fie la fel de spectaculos şi la următorul mare turneu international”, a declarat Gabriel Marin.

Reuniunea internaţională la care face referire preşedintele FRC, “Continental Cricket Cup”, va alea loc pe Stadionul Naţional de cricket din Moara Vlăsiei (Ilfov), în perioada 29 august -1 septembrie 2019, turneu în care România se va confrunta cu Austria, Turcia, Rusia, Cehia şi Luxemburg.

Liga Europeană de Cricket (ECL) a fost înfiinţată în 2018 pentru a organiza anual un turneu puternic, iar în acest an au participat cluburi din Italia, Spania, Olanda şi România.

”România este foarte onorată să fie una din primele ţări alese să participe, având în vedere că există 22 de alte federaţii de cricket în Europa, care sunt membre ale Consiliului International de Cricket (ICC)”, a precizat Gabriel Marin.

Cricket Club Cluj a fost reprezentantul României la turneul din Spania, iar astfel Florin Pavel a ajuns în atenţia iubitorilor acestui sport.

Câştigătoarele din 2019 ale campionatelor din ţări europene membre ICC vor fi invitate la Liga Europeană de Cricket din 2020, iar numărul de echipe şi ţări calificate va creşte pregresiv în următorii ani.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.