Reghecampf: Dacă jucătorii vor evolua la adevărata lor valoare, n-avem cum să pierdem cu nimeni în România

Reghecampf: Dacă jucătorii vor evolua la adevărata lor valoare, n-avem cum să pierdem cu nimeni în România

Tehnicianul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu FC Viitorul, câştigat cu scorul de 3-1, că elevii săi nu au cum să fie învinşi de vreo formaţie din România dacă joacă la adevărata lor valoare.

”Suntem în spatele Astrei, trei puncte, mai avem de recuperat, dar este un pas important. Este foarte important să câştigăm în fiecare săptămână. Am întâlnit o echipă foarte bună, nu trebuia să-i lăsăm să joace fotbal, ne trebuiau jucători care să facă banda foarte bine, să nu le lăsăm spaţii. La pauză am fost nevoit să-l schimb pe Hamroun, care a simţit ceva la picior, dar a intrat Tamaş, care a intrat bine şi am câştigat fără emoţii. Avem jucători care se pretează pentru jocul nostru. Echipa va creşte de la meci la meci. Prestaţia de azi a fost superioară celor două meciuri din decembrie jucate aici. Dacă jucătorii vor evolua la adevărata lor valoare, n-avem cum să pierdem cu nimeni în România”, a spus Reghecampf, conform digisport.ro.

Formaţia Steaua a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-0), echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului Ligii I.

Au marcat Tănase ‘73 pentru Viitorul şi Hamroun ’35 (penalti), Ad. Popa ’40 şi Stanciu ’58 pentru Steaua.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră