Jude Bellingham şi Linda Caicedo au câştigat premiile Golden Boy şi Golden Girl 2023, anunţate de Tuttosport şi prin care sunt recompensaţi cei mai buni sportivi sub 21 de ani legitimaţi la cluburile europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Câştigătorul este ales prin votul a 50 de jurnalişti sportivi. Premiile vor fi decernate în cadrul unei gale care va avea loc la Torino, în data de 4 decembrie.

Pentru Bellingham, acest premiu vine după ce jucătorul a fost recompensat şi cu Trofeul Kopa, în cadrul galei Ballon d'Or, trofeu care recompensează cel mai bun jucător sub 21 de ani.

Englezul a avut un început de sezon spectaculos la Real Madrid, marcând 13 goluri. Performanţele sale la clubul spaniol sunt dublate de cele obţinute la Borussia Dortmund, unde a fost ales cel mai bun jucător din Bundesliga în sezonul 2022/23.

Golden Girl

Linda Caicedo a câştigat premiul Golden Girl la vârsta de doar 18 ani. În ciuda tinereţii sale, ea a jucat un rol remarcabil pentru Columbia la ultima Cupă Mondială, ajutând-o să ajungă în sferturile de finală. De asemenea, golul ei împotriva Germaniei a fost votat cel mai bun al turneului şi jucătoarea a fost nominalizată pentru premiul Puskas. La Real Madrid, ea a fost una dintre cele mai influente jucătoare de când s-a alăturat clubului în februarie 2023. Columbianca a fost, de asemenea, nominalizată pentru Premiul Cea mai bună jucătoare a anului 2023 de la FIFA.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.