Raúl Asencio, jucător al echipei Real Madrid Castilla inclus în lotul pentru meciul de joi cu Alavés, a fost acuzat de justiţia spaniolă de difuzare de conţinut pornografic infantil, susţine El Confidencial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Real Madrid are şase fundaşi pe lista sa în vederea confruntării cu Alavés, de joi seară, din etapa a 18-a din La Liga.

Printre ei se numără Raúl Asencio, un fundaş central în vârstă de 20 de ani din Castilla. Potrivit El Confidencial, acest tânăr jucător, convocat pentru prima dată la prima echipă, este una dintre rezervele madrilene acuzate de distribuire de pornografie infantilă.

În septembrie anul trecut, Garda Civilă a arestat patru jucători ai echipei B a Real Madrid, suspectaţi că, în luna iunie, au înregistrat şi distribuit pe WhatsApp o înregistrare video cu caracter sexual cu mai multe tinere, fără consimţământul acestora. Suspectat iniţial de distribuirea unei înregistrări video cu caracter sexual în care era implicată o minoră, judecătorul însărcinat cu ancheta a decis, în octombrie anul trecut, să adauge la acest caz şi pornografia infantilă.

Într-un comunicat de presă, clubul a precizat că este la curent cu identitatea jucătorilor implicaţi şi a promis sancţiuni. De atunci, Real Madrid nu a luat nicio măsură, deoarece jucătorii sunt în continuare prezumaţi nevinovaţi de către justiţia spaniolă.

A doua zi după meciul cu Alavés, Raúl Asencio şi alţi doi jucători implicaţi urmează să se prezinte în faţa celui de-al treilea tribunal de instrucţie din San Bartolomé de Tirajana, în Las Palmas. Potrivit El Confidencial, ei au fost citaţi pentru a prezenta versiunile lor în faţa anchetatorilor. Cel de-al patrulea jucător implicat a recunoscut deja faptele în faţa Guardia Civil.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.