Mijlocaşul echipei naţionale a României, Răzvan Marin, a declarat, dumincă, după remiza din meciul cu Danemarca, scor 0-0, că "tricolorii" şi-au creat destule ocazii, au ajuns în faţa porţii, dar nu au fost destul de lucizi să marcheze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu cred că am făcut tot posibilul să câştigăm, din păcate nu am reuşit, nu avem ce să facem, mergem înainte. Azi ne-am creat destule ocazii, am ajuns în faţa porţii, dar nu am fost destul de lucizi să marcăm. Noi am încercat să dăm tot ce avem mai bun, să rămânem acolo sus, sper să câştigăm următoarele meciuri, urmează întâlnirea cu Polonia. O s-o luăm meci cu meci, noi credem până în ultima etapă, o să vedem unde o să fim la sfârşit”, a spus Marin, conform digisport.ro.

Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, duminică, pe Cluj Arena, în compania naţionalei Danemarcei, în preliminariile Cupei Mondiale 2018.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.