Fotbalul spaniol este în doliu după moartea lui Raul Ramirez, tânărul portar al unui club amator din liga a cincea din nordul ţării.
Victimă a unui traumatism la cap în timpul meciului de sâmbătă trecută, în cadrul întâlnirii dintre clubul său, Colindres, şi Revilla, portarul în vârstă de 19 ani a murit, luni, după două stopuri cardiace.
Drama s-a petrecut în minutul 60, când a încercat să intercepteze mingea cu o aruncare, înainte de a fi lovit de un atacant advers şi de a-şi pierde cunoştinţa.
El a primit rapid îngrijiri de la antrenorul său şi de la o asistentă medicală prezentă în public. Tânărul a fost transportat cu ambulanţa la spitalul Marques de Valdecilla din Santander, unde a fost internat la terapie intensivă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.