Megan Rapinoe va juca ultimul său meci pentru echipa naţională feminină a Statelor Unite în data de 24 septembrie. Va fi o partidă amicală împotriva Africii de Sud, la Chicago, a anunţat Federaţia americană de fotbal (USSF), potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rapinoe, în vârstă de 38 de ani, a anunţat luna trecută, înainte de Cupa Mondială de fotbal feminin, că se va retrage când se va încheia sezonul Ligii naţionale de fotbal feminin (NWSL), în noiembrie.

Atacanta a jucat la patru ediţii ale Cupei Mondiale, competiţie pe care a câştigat-o în 2015 şi 2019, şi a ajutat SUA să obţină aurul olimpic la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.

"Oamenii ar putea crede că încheierea carierei mele ar aduce tristeţe, dar când mă gândesc la cei peste 30 de ani în care am jucat fotbal, emoţiile mele principale sunt bucuria şi recunoştinţa", a declarat Rapinoe într-un comunicat emis de USSF. "A fost o călătorie incredibilă. Va fi special să am această ultimă oportunitate de a juca pentru ţara mea... şi să am ocazia de a le mulţumi coechipierelor mele şi tuturor celor care au avut un impact asupra mea ca persoană şi jucătoare de-a lungul anilor."

Rapinoe îşi va încheia cariera internaţională cu 203 selecţii, iar în prezent are 63 de goluri şi 73 de pase decisive pentru echipa naţională a SUA.

Megan Rapinoe urmează să joace ultimul ei meci din sezonul regulat al NWSL cu OL Reign în 6 octombrie, împotriva Washington Spirit, la Seattle.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.