Rapid l-a transferat luni pe Tano Bonnin, un fundaş de 29 de ani, ce a jucat 11 meciuri în prima ligă spaniolă, a promovat cu Osasuna în LaLiga, ca om de bază, şi a evoluat de 14 ori la naţionala Republicii Dominicane, reuşind să înscrie o dată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt foarte fericit să ajung la un asemenea club şi vreau să vă asigur că voi da totul pe teren pentru a ne îndeplini obiectivele", a spus Tano pentru fcrapid.ro.

Pe numele său complet Cayetano Bartolomé Bonnin Vasquez, Tano a venit din liga secundă spaniolă, de la Almeria, unde nu a apucat să joace, însă a fost rezervă la meciul cu Albacete, din urmă cu trei săptămâni, în prima etapă din Segunda Division.

În sezonul trecut, Bonnin a fost om de bază la Lleida Esportiu, pentru care a jucat 27 de meciuri, terminând pe locul 6 în cel de-al treilea eşalon din Spania.

În sezonul 2016/2017, Tano evoluat 11 meciuri pentru Osasuna, în LaLiga, bifând două jocuri cu Real Madrid şi câte unu cu FC Barcelona, FC Sevilla, Atletico Madrid, Espanol sau Real Sociedad.

Format la juniorii lui Mallorca, fundaşul dominican a mai jucat la Valencia B şi Villareal B, iar pentru naţionala Republicii Dominicane a reuşit să înscrie o dată, contra Insulelor Cayman (în octombrie 2018), în 14 meciuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.