Echipa Rapid Bucureşti a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Dacia Unirea Brăila, în etapa a şaptea a play-off-ului Ligii a II-a şi a urcat pe primul loc în Seria I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Robuste, în minutul 3.

Suporterii rapidişti au afişat un banner prin care susţin o campanie de strângere de fonduri pentru copiii diagnosticaţi cu tulburare de spectru autist. „Aceiaşi golani, mereu solidari. SMS – HELP – 8846- #helpautism”, este sloganul afişat de suporterii rapidişti.

Sloganul afişat de rapidişti face referire la campania „Fii tu legătura lui cu lumea! Ajută-l!”, iniţată de Asociaţia Help Autism. Campania a fost lansată cu scopul de a strânge fonduri pentru susţinerea copiilor diagnosticaţi cu tulburare de spectru autist. Campania se desfăşoară în perioada 25 aprilie – 14 iulie.

 

În timpul întâlnirii de pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, unui spectator de la Tribuna I i s-a făcut rău. După ce a primit îngrijiri medicale în tribună, spectatorul a fost transportat pe targă la ambulanţă.

Cu trei etape înainte de finalul sezonului, Rapid Bucureşti se află pe primul loc, cu 37 de puncte, fiind urmată de Dunărea Călăraşi, cu 35 de puncte, şi Dacia Unirea Brăila, cu 31 de puncte.

Rapid Bucureşti ar putea fi penalizată cu şase puncte pentru o datorie faţă de jucătorul englez Rhema Obed. Dacă această sancţiune va fi oficializată, Rapid Bucureşti va coborî pe poziţia a treia, cu 31 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.