Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Americanul Taylor Fritz, locul 20 ATP, a câştigat, duminică, turneul de Masters 1.000 de la Indian Wells, după ce l-a învins, în finală, cu scorul de 6-3, 7-6 (5), pe spaniolul Rafael Nadal, locul 4 ATP.

Fritz, 24 de ani, s-a impus după două ore şi şapte minute de joc şi a devenit primul american care se impune la competiţia din deşertul californian după Andre Agassi, în 2001, şi cel mai tânăr după Novak Djokovici, din 2011.

Nadal a cerut o pauză medicală după primul set, acuzând dureri în zona toracică. El a mai cerut intervenţia fizioterapeului la scorul de 4-5, în setul al doilea.

Şi Fritz a jucat cu probleme medicale, la glezna dreaptă.

Pentru tânărul american, orginar din apropiere de San Diego, California, acesta este abia al doilea trofeu din carieră, cel mai important însă, după cel de la Eastbourne, în 2019. El a mai jucat cinci finale.

Nadal, 35 de ani, încheie astfel o serie de 20 de victorii la rând pe care le-a obţinut de la începutul anului.

Învingătorul va primi un premiu de 1.242.025 de dolari şi 1.000 de puncte ATP, iar învinsul, 665.330 de dolari şi 600 de puncte ATP.

De luni, Rafael Nadal va urca pe locul 3 ATP, în locul germanului Alexander Zverev, iar Fritz va fi pe locul 13 ATP, cel mai bun din carieră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.