Organizatorii Cupei Mondiale de fotbal au simulat, joi, transportul suporterilor în timpul turneului final. La exerciţiul de la Doha au participat 1.300 de autobuze, notează AFP.
În timpul turneului, uneori va fi necesar ca în aceeaşi zi cu autobuzele să fie transportaţi aproape 300.000 de suporteri, deoarece nu la toate cele opt stadioane se poate ajunge cu metroul.
“Este vorba de cele mai complexe operaţiuni de transport puse vreodată la punct pentru un eveniment sportiv”, a declarat Ahmad al Obaaidly, responsabiil al Mowasalat, compania care gestionează serviciile de transport în comun şi taxi din Qatar.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Pe caniculă, numeroase autobuze cu aer condiţionat, însă aproape goale, au circulat pe traseele către stadioane, staţii de metrou şi punctele de întâlnire prevăzute pentru suporteri. În vederea competiţiei, compania a dublat numărul de şoferi (14.000), majoritatea fiiind din Asia şi Africa. Unii dintre ei chiar au jucat rolul suporterilor în timpul simulării.
Spotted! Check out all these colourful @Mowasalat_QAT buses!
— ILoveQatar - Live (@ILQLive) August 18, 2022
They are running 1,300 World Cup buses from Al Wakra Metro Station to the Al Janoub Stadium in preparation for the FIFA World Cup Qatar. pic.twitter.com/fOz2z1uWBT

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.