Preşedintele Comitetelor Olimpice Europene, Patrick Hickey, acuzat de implicare în vânzarea ilegală de bilete la JO de la Rio, a demisionat din funcţia de membru al Comitetului Executiv al Comitetului Olimpic Internaţional (CIO), informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Patrick Hickey a informat CIO de demisia lui cu efect imediat din funcţia de membru al Comitetului Executiv. În scrisoarea lui de demisie, domnul Hickey a subliniat că doreşte să protejeze CIO şi să se asigure că asociaţia comitetelor olimpice naţionale este reprezentată în Comitetul Executiv. El şi-a reafirmat nevinovăţia cu privire la toate acuzaţiile şi a confirmat că speră să-şi exercite în viitor funcţiile, ca membru al CIO", se arată într-o declaraţie a unui purtător de cuvânt al CIO, înaintea întrunirii de la Lima, de săptămâna viitoare.

Înlocuitorul lui Hickey, 72 de ani, în Comitetul Executiv al CIO va fi stabilit prin alegeri, la sesiunea forului din capitala statului Peru.

Preşedintele Comitetelor Olimpice Europene şi al Comitetului Olimpic Irlandez, Patrick Hickey, a fost arestat la Rio de Janeiro, la 17 august 2016, pentru implicare în vânzarea ilegală de bilete la JO. Hickey a fost arestat la câteva zile după ce un alt irlandez, James Mallon, a fost prins la Rio de Janeiro cu 800 de bilete ilegale.

Potrivit anchetatorilor, Hickey intermedia transferul biletelor de la PRO10 Sports Management, distributorul oficial irlandez al ticketelor la JO, către THG Sports, o companie internaţională de turism la evenimente sportive, care apoi le comercializa la preţuri foarte mari.

Hickey a părăsit închisoarea la 30 august 2016 şi a fost cerectat în arest la domiciliu, în Brazilia. În decembrie trecut, Asociaţia Comitetelor Naţionale Olimpice (ANOC) a anunţat că îi va "împrumuta temporar" suma de 400.000 de euro lui Patrick Hickey, pentru ca acesta să-şi poată plăti cauţiunea şi să revină din Brazilia.

Presa irlandeză a anunţat, săptămâna trecută, că precesul lui Hickei va începe în noiembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.