Echipa engleză FC Liverpool a învins luni seara, în deplasare, scor 6-1, formaţia Leeds United, în ultimul meci al etapei a 31-a din Premier League.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cormoranii au condus cu 2-0 la pauză, prin reuşitele lui Cody Gakpo (min. 35) şi Mohamed Salah (min. 39). Gazdele au părut că pot relansa partida după ce au redus din diferenţă în minutul 47, prin Luis Sinisterra, însă Diogo Jota a refăcut repede ecartul de două goluri (min. 52), iar elevii lui Jurgen Klopp s-au dezlănţuit. Liverpool a mai înscris de alte trei ori, reuşind un rezultat istoric pe Elland Road. Au mai pus goluri pe tabela de marcaj Salah (min. 64), Diogo Jota (min. 73) şi Darwin Nunez (min. 90).

A fost prima victorie reuşită de Liverpool în deplasare după cea obţinută în 18 februarie, când a învins cu 2-0 pe Newcastle.

FC Liverpool este pe locul 8, cu 47 de puncte, iar Leeds se află pe 16, cu 29 de puncte.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.