Echipa engleză Manchester United a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa campioană a Angliei, Manchester City, în etapa a 31-a din Premier League.
Meciul de pe Old Trafford a avut ritm, iar cele două echipe au încercat acţiuni ofensive. Echipa lui Guardiola a avut posesia, dar nu şi-a creat situaţii în careul lui Onana şi la pauză s-a intrat cu scor alb. În minutul 48 Phil Foden a fost aproape de gol, dar Mazraoui a intervenit şi şi-a salvat echipa. În celălalt careu, portarul Ederson a intervenit, în minutul 76, la Zirkzee, iar până la final nu s-a putut înscrie. Derby-ul oraşului Manchester s-a încheiat indecis, 0-0, rezultat care nu ajută nici una dintre cele două formaţii.
Manchester City este pe locul 5, cu 52 de puncte, la un punct de zona Ligii Campionilor. Pe locul 4 este clasată Chelsea, cu 53 de puncte.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Manchester United are 38 de puncte şi se află pe locul 13, mult în afara locurilor de cupe europene.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.