Echipa engleză Aston Villa a învins duminică pe Brighton, scor 2-1, şi va juca în Conference League. Tottenham a ratat cupele europene, iar Leeds a retrogradat după ce londonezii au câştigat cu 4-1 meciul direct.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tottenham a deschis scorul repede la Leeds, prin Hary Kane, şi a controlat meciul pe care l-a şi câştigat, cu 4-1. A fost însă o victorie care nu le-a mai folosit la nimic londonezilor, care au rămas în afara cupelor europene.

La Southampton, în partida cu Liverpool, s-au înscris opt goluri. Liverpool a condus cu 2-0 pe ultima clasată însă „lanterna roşie” a revenit şi a condus cu 4-2. Jota şi Gakpo au salvat un egal pentru cormorani, iar meciul s-a încheiat 4-4.

În clasament, Manchester City este campioană (89 puncte ), Arsenal a terminat pe locul 2 (84 puncte), Manchester United e pe 3 (75 puncte), iar Newcastle (locul 4 – 71 puncte) încheie plutonul echipelor care merg în Liga Campionilor. FC Liverpool (locul 5 – 67 puncte) şi Brighton (locul 6 – 62 puncte) s-au calificat pentru Europa League, în timp ce Aston Villa (locul 7 – 61 puncte) va juca în Conference League.

Clasate pe ultimele trei locuri ale ierarhiei, Leicester City (34 puncte), Leeds United (31 puncte) şi Southampton (25 puncte) au retrogradat în Championship.

Rezultatele înregistrate duminică, în ultima etapă, a 38-a, din Premier League:

Arsenal Londra – Wolverhampton 5-0 (Xhaka 11, 14, Bukayo Saka 27, Gabriel Jesus 58, Kiwior 78);

Aston Villa – Brighton 2-1 (Douglas Luiz 8, Watkins 26 / Undav 38);

Brentford – Manchester City 1-0 (Pinnock 85);

Chelsea – Newcastle 1-1 (Trippier 27 autogol / A. Gordon 9);

Crystal Palace – Nottingham Forest 1-1 (Olise 66 / Awoniyi 31);

Everton – Bournemouth 1-0 (Doucoure 57);

Leeds United – Tottenham Hotspur 1-4 (Harrison 67 / Kane 2, 69, Pedro Porro 47, Lucas Moura 90+5);

Leicester City – West Ham United 2-1 (Barnes 34, Faes 62 / Fornals 79);

Manchester United – Fulham 2-1 (Jadon Sancho 39, Bruno Fernandes 55 / Tete 19);

Southampton – FC Liverpool 4-4 (Ward-Prowse 19, Sulemana 28, 47, Armstrong 64 / Diogo Jota 10, 73, Firmino 14, Gakpo 72).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.