Tehnicianul echipei Academica Clinceni, Ilie Poenaru, l-a criticat, sâmbătă, după meciul cu FC Viitorul, scor 2-3, pe arbitrul Lucian Rusandu, spunând, între altele, că le-a acordat un penalti inexistent oaspeţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Arbitrajul, asta mă deranjează cel mai tare, da? Că nu e posibil aşa ceva. Gata, ne-am săturat, îmi ajunge. Dacă nu, să ne spună. Să ne spună direct, staţi cuminţi în banca voastră, duceţi-vă de unde aţi venit, că voi nu aveţi nicio treabă! Şi nu mă refer aici că ar fi ajutat-o pe Viitorul. Eu cred că sunt alte direcţii. Nu se posibil să faci aşa ceva. Nu e posibil să îţi baţi joc de un club, aşa cum suntem noi, de la ţară. Să se ducă şi domnul Rusandu acum la mine în vestiar să vadă cum am zece inşi care stau cu capetele plecate şi plâng că pierd bani, pierd prime, pierd de toate. Să se ducă în vestiar dacă are tupeu! Să vadă. El e bine mersi acum, dacă îi dă o etapă bine, dacă nu îşi vede băiatul de treabă în continuare, ne mai prinde peste trei, patru etape şi ne mai execută o dată. Facem 2-1 şi intervii tu. Pentru că Viitorul nu putea şi nu avea cum să ne surprindă şi nu avea cum să dea gol şi intervine domnul Rusandu şi dă un penalti inexistent. Penalti la Boboc de ce nu dai în prima repriză când îi cade mingea pe mână? Îi dai şi al doilea galben şi roşu. Dacă trebuie, dacă nu, măcar dă-mi penalti. Antrenăm ceva, pregătim ceva şi intervin alţii. Nu mă fraţilor, lăsaţi-i să mă bată! Lăsaţi-i să mă bată, că sunt buni. Cei de la Viitorul sunt buni, sunt cei mai buni. Lăsaţi-i să mă bată pe teren, lăsaţi-mă să pierd eu, că sunt eu fraier. Eu am încercat să am un dialog cu Rusandu. El le are pe ale lui, nici nu te priveşte, te persiflează. Se uită în altă direcţie, nici măcar acest respect nu îl are. Clar mă tem de ce urmează. Le-am spus şi jucătorilor acum în vestiar să ridice capul, pentru că de acum încolo vom juca 11 contra 14. Şi dacă suntem bărbaţi şi suntem smecheri, o să jucăm 11 contra 14”, a spus Poenaru, potrivit telekomsport.ro.

Formaţia FC Viitorul a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a II-a a play-out-ului Ligii I.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.