Fundaşul Bogdan Planici s-a declarat bucuros, duminică, pentru că a reuşit să marcheze primul său gol la FCSB, mai ales că acesta a venit în cel mai important meci al sezonului, cu CFR Cluj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În sfârşit am marcat, credeam că mi s-au făcut vrăji, dar am reuşit să marchez la cel mai important meci al sezonului. Meciul a fost foarte greu, presiunea a fost de ambele părţi. Stadionul a fost plin, cred că au fost mai mulţi fani decât cu Lazio, sperăm să câştigăm titlul şi să îl dedicăm lor. Nu s-a terminat nimic, mai avem meciuri grele, dar cred că le putem câştiga", a declarat Planici la Digisport.

Formaţia FCSB a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată, duminică, pe Arena Naţională, în compania echipei CFR Cluj, în etapa a şaptea a play-off-ului Ligii I, reuşind să egaleze datorită unui gol marcat în minutul 90+1. Echipa lui Nicolae Dică se menţine pe primul loc în clasament, având 43 de puncte, iar clujenii sunt în continuare pe 2, cu 41 de puncte.

Golurile au fost înscrise de Planic '90+1 pentru FCSB şi Djokovic '76 pentru CFR Cluj.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.