Pivotul naţionalei de baschet masculin a României, Cătălin Baciu, a declarat, marţi seară, pentru News.ro, după eşecul cu Ungaria, că participarea la Eurobasket e o experienţă pe care nu o va uita niciodată. La rândul său, Vlad Moldoveanu a spus că echipa a avut moralul la pământ înaintea turneului final, după ce a disputat meciuri amicale cu adversare puternice, la ”masa” cărora România nu are loc.