Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat după meciul cu Dinamo, scor 1-0, că a folosit mai mulţi jucători care au evoluat mai puţin, pentru a-i menaja pe titularii obişnuiţi pentru preliminariile Ligii Campionilor. El a menţionat că este o victorie foarte importantă pentru moral.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Pentru mine victoria asta e mult mai importantă ca imagine, poate chiar şi decât cea cu Astana. Să schimbi zece jucători şi să şi câştigi... Nu a fost cel mai strălucit meci, dar o victorie extraordinar de importantă pentru moralul jucătorilor care joacă mai puţin. Şi jucătorii lui Dinamo au dat tot ce au avut mai bun, la fel şi jucătorii mei. A trebuit să risc să odihnesc jucătorii pentru marţi. Omrani a înscris cu noroc, portarul poate ar fi scos mingea”, a spus Petrescu la Look Plus.

Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Dinamo, într-un meci din etapa a treia a Ligii I, joc întrerupt în prima repriză din cauza petardelor aruncate de fanii dinamovişti.

Golul a fost marcat de Omrani, în minutul 83, dintr-un penalti acordat pentru un fault în careu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.