Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat că derbiul cu FCSB, de duminică, va fi “un meci de luptă”, în care micile detalii vor face diferenţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Primul meci e întotdeauna foarte greu. Nici temperatura, nici terenul, nici echipa n-are meciuri în picioare… Va fi sigur un meci de luptă, în care micile detalii vor face diferenţa. Mi-aş dori foarte mult să nu se vorbească de arbitraj după meci, ca meciul să fie decis de jucători şi nu de arbitri. Adversarul nostru are un lot fantastic şi îşi doreşte să câştige meciul pe teren, nu cu arbitrii. Sigur va fi un meci strâns, pe muchie de cuţit. E clar că un mic detaliu va face diferenţa”, a spus Petrescu, menţionând că o remiză în meciuri importante de acasă este un rezultat pozitiv.

El a precizat că şi-a dorit mult mărirea numărului de jucători de pe banca de rezervă, dar nu a fost posibil: “Am jucători mulţi în lot, din păcate ceea ce-mi doresc de doi ani nu se întâmplă, aducă să avem zece jucători pe banca de rezerve. Din păcate nu s-a putut aşa că foarte mulţi jucători vor merge şi în tribună. Dar aşa e şi la cluburile mari, sunt jucători valoroşi care merg în tribună”.

Petrescu este de părere că Liga I este un campionat mai dificil decât cele mari din vestul Europei, deoarece are play-off şi înaintea acestuia se înjumătăţesc punctele. “Campionatul românesc este foarte greu, la noi se înjumătăţesc punctele. Indiferent de rezultatul meciului de mâine nu e nimic clar. Programul nostru e infernal şi trebuia să facem mai multe puncte anul trecut.

Tehnicianul a menţionat că CFR Cluj are nevoie ca lotul să fie întinerit. “Ce antrenor e fericit cu ce are? Îmi doream şi eu bani de transferuri, dar n-am avut şi am luat jucători liberi sau cu bani puţini. Trebuie neapărat să luăm jucători tineri. FCSB are un lot tânăr, cu mare experienţă. Noi avem jucători cu experienţă de o anumită vârstă şi e clar că acest lot trebuie întinerit. Avem nevoie să întărim lotul cu jucători tineri”.

Alexandru Chipciu nu este la cel mai bun nivel, a mai afirmat Petrescu. “Chipciu trebuie să se integreze. El ştie că nu e la potenţial maxim, când va fi foarte bine sunt convins că ne va ajuta. Chiar dacă l-aş băga mâine n-aş vrea să aibă o presiune în plus, pentru că ştiu că este un jucător cu mare experienţă. Cristi Manea sper să se integreze cât mai repede, pentru că avem nevoie de el”, a declarat tehnicianul.

Meciul CFR Cluj - FCSB va avea loc, duminică, de la ora 20.00, în etapa a XXIII-a a Ligii I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.