Peste un milion de tichete pentru Campionatul European vor fi distribuite către telefoanele mobile ale suporterilor, aplicaţia mobile de bilete UEFA EURO 2020 îmbunătăţind experienţa fanilor în toate cele 12 oraşe-gazdă, notează frf.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bilete vor fi distribuite fanilor prin intermediul unui sistem de ticketing mobil inovator, pentru un acces în stadion mai uşor, mai sigur şi mai securizat. Noul sistem mobil de ticketing va permite o distribuire sigură a biletelor şi va facilita prevenirea duplicării biletelor şi apariţia replicilor acestora, deoarece codurile QR se vor activa prin bluetooth doar în momentul când fanii se vor afla în proximitatea stadionului.

Proiectul de ticketing mobil UEFA EURO 2020 se bazează pe succesul consemnat cu ocazia primelor finale ale Ligii Naţiunilor, din iunie 2019, când peste 110.000 de bilete (reprezentând 80 la sută din cuantumul disponibil) pentru cele patru jocuri au fost furnizate cu succes către telefoanele mobile.

Fanii care au achiziţionat bilete în timpul fazei de vânzare din decembrie 2019 şi care o vor face cu ocazia fazelor de vânzare ulterioare, mai aproape de startul turneului final, vor primi biletele sub forma biletelor mobile, prin intermediul aplicaţiei de ticketing mobil a UEFA EURO 2020. Această aplicaţie va fi disponibilă spre descărcare, pentru telefoanele tip Android şi iOS, spre sfârşitul lui mai 2020. Biletele mobile vor fi direcţionate către aplicaţie nu mai târziu de şapte zile înaintea meciului în cauză. UEFA preconizează să trimită fanilor, în total, peste un million de bilete mobile pentru toate cele 51 de meciuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.