Patrick Richard, unul din cei trei jucători străini aflaţi sub contract cu echipa de baschet masculin U Banca Transilvania Cluj, a ajuns în ţară, el urmând a intra în carantină timp de 14 zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”După cum vedeţi, într-un final, m-am întors la cea de-a doua mea casă. Am avut nişte peripeţii în SUA, dar sunt fericit că am ajuns aici. După cum ştiţi, va trebui să petrec o perioadă în carantină, după care mă voi alătura colegilor. Consider că avem o treabă pe care nu am terminat-o”, a transmis jucătorul american, alături de o fotografie de pe aeroportul din Cluj-Napoca.

În urmă cu o săptămână, într-un interviu pentru News.ro, antrenorul U BT Cluj, Mihai Silvăşan, făcea referire şi la faptul că pregătirile sunt complicate fără trei jucători de bază, între care se număra şi Patrick Richard, toţi având probleme legate de plecarea din SUA şi Cuba spre România.

Ceilalţi doi baschetbalişti sunt Karel Guzman şi Gregory Vargas, primul urmând să sosească din Cuba, iar al doilea, de origine venezueleană, dar cu domiciliul în SUA, fiind nevoit să aştepte viza din ţara de origine.

U Banca Transilvania Cluj a încheiat lider sezonul 2019-2020 la momentul întreruperii din cauza pandemiei, astfel că va reprezenta România în Basketball Champions League.

U BT Cluj va întâlni echipa KK Igokea (Bosnia), în 15 şi 18 septembrie, în turul I al BCL, iar în turul următor, pentru calificarea în grupe, ar urma să joace cu câştigătoarea dintre Fribourg Olympic şi Sporting, în 22 şi 25 septembrie. Dacă trece şi turul secund, U BT Cluj va evolua în grupa C a competiţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.