Patrice Evra, fostul jucător al echipei Franţei şi Manchester United, a declarat vineri că a fost victima abuzurilor sexuale când era adolescent. Într-un interviu acordat The Times cu ocazia publicării autobiografiei sale, Patrice Evra, acum în vârstă de 40 de ani, a spus că a fost victima acestui abuz când avea 13 ani şi încă era la şcoală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a adăugat că a fost mult mai dificil să-i dezvăluie faptele mamei sale decât să le amintească în autobiografia sa sau în interviuri. „Desigur, a fost foarte şocată”, a spus el pentru cotidianul britanic. „A fost un moment dificil pentru mine şi încă nu le-am spus unor fraţi şi prieteni apropiaţi”, a adăugat el.

Fostul fundaş, născut în Dakar, a declarat că a decis să facă publică această chestiune pentru a ajuta alţi copii care ar putea fi într-o situaţie similară. "Nu încerc să îi fac pe oameni să aibă milă, este o situaţie dificilă”, a spus el."O mamă nu se aşteaptă să audă astfel de lucruri de la propriul copil. I-am spus abia acum când am 40 de ani. A fost un mare şoc pentru ea, cu multă furie. Nu trebuie să-l pui în cartea ta, este privat, Patrice, mi-a spus ea. Dar i-am spus că nu este vorba despre mine, ci despre ceilalţi copii şi ea mi-a răspuns că e în regulă, că a înţeles".

Fostul jucător a precizat că nu a depus plângere împotriva atacatorului său care, a spus el, era unul dintre profesorii săi. "Primul lucru pe care mi l-a spus mama a fost: „Dacă nu o faci, o voi face. Dacă mai este în viaţă, o să-l ucid”. Dar l-am îngropat atât de adânc în mine, încât nu m-am gândit să depun o plângere".

Evra a adăugat că atunci când avea 24 de ani şi juca pentru Monaco, a primit un apel de la poliţie cu privire la presupusul său atacator, dar nu a putut spune ce i s-a întâmplat. "Să trăiesc cu asta este unul dintre cele mai mari regrete ale mele, pentru că aş fi putut ajuta atât de mulţi oameni”, a precizat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.